Liceul Teoretic „Ion Creangă”
Liceu teoretic

Liceul Teoretic „Ion Creangă”

📍 Studenților 8/2

Успешность БАК

N/A

Ученик / Учитель

N/A

Основана

—

Rating

★ 4.0 (1)

О школе

Liceul Teoretic ”Ion Creangă” din mun. Chișinău a fost fondat prin decizia Guvernului Republicii Moldova Nr. 484 din 26 decembrie 1990 ca instituție de stat din sistemul învățământului preuniversitar. Inițial, s-a numit Liceul Teoretic Moldo-Englez ”Ion Creangă”, în baza școlii moldovenești nr.11 care fusese înființată și amplasată în dreptul clădirii circului, în octombrie 1944, ca școală de 7 ani, cu instruirea în limba română. În anul 1954, școală s-a transferat într-o nouă clădire situată pe str. D. Rășcanu, vechea clădire fiind demolată, iar pe teritoriul ei amplasate noi edificii. Mai târziu, însă nici acesta nu va face față numărului crescând de solicitări, fapt care a determinat construcția altei școli, unde s-a trecut începând cu vara anului 1975 și se află până în prezent. Din anul 1964, școala a devenit o instituție cu studierea aprofundată a limbii străine (l. engleză), iar din anul 1969 a început studierea și a limbii franceze. Studierea limbii străine (limba engleză) și a limbii străine (limba franceză) era obligatorie pentru toți elevii. În octombrie 1979, în incinta școlii medii nr. 11 ”Ion Creangă” din Chișinău, se deschid primele clase cu profil muzical coral după modelul republicilor ex URSS (Lituania, Estonia, Belarus), mai întâi ca filială a școlii orășenești de muzică nr.3, apoi din 1986 ca parte a școlii medii nr.11. În anul 2006, conform Hotărârii Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 5 iunie ” Cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărârea Guvernului nr.484 din 26 decembrie 1990” și în temeiul Circulării Ministerului Educației și Tineret al Republicii Moldova nr. 15-13-805-G, denumirea Liceului Teoretic Moldo- Englez ”Ion Creangă” fost modificată în Liceul Teoretic ”Ion Creangă”. prin Hotărârea Colegiului Ministerului Educației și Tineretului al Republicii Moldova nr. 326 din 27 martie 2008, este acreditat cu numele Liceul Teoretic ”Ion Creangă” din mun. Chișinău la treapta învățământului primar, gimnazial și liceal cu profil real și umanist.

Профиль школы

City Chișinău
District Râșcani
Ownership Public
Type Liceu teoretic

Языки обучения

Romana

Адрес

Studenților 8/2

Образовательные программы

National Curriculum
Gymnasium Studies
Lyceum Studies

Поступление

Contact the school administration for admission dates, required documents, and available places.

Необходимые документы

Отзывы о школе

Читайте отзывы родителей, учеников, учителей и выпускников или оставьте свой.

Оставить отзыв

Destul de bun.

Anonymous parent · 30 Sep 2026

4 ★

În general, liceul este unul decent, iar nivelul de instruire este satisfăcător. Totuși, mai sunt unele aspecte care necesită îmbunătățire, în special atitudinea față de elevi și relațiile din cadrul colectivului. Din păcate, există și situații de bullying și de diferențiere a elevilor în funcție de statutul social. În ceea ce privește procesul de învățământ, nu avem obiecții majore.

Контактная информация

Телефон

22 325 335

Электронная почта

info@creanga.md

Сайт

creanga.md/

Адрес

Studenților 8/2

Записаться на экскурсию

Заполните форму ниже, и администрация школы свяжется с вами.

Мероприятия

Подходящих мероприятий пока нет. Посмотрите другие ближайшие события или подпишитесь на обновления.

Escoala находится на этапе открытого тестирования. Помогите нам дополнить информацию о школах и улучшить платформу. Сообщить об ошибке или дополнить информацию